Am trecut de la partea nu-mi vine sa cred,la partea in care imi dau seama ca mama nu se mai intoarce acasa si totusi astept in fiecare zi sa ma sune...sa-mi trimita un mesaj...
Nico imi spune in fiecare zi:” Mami,nu vreau ca tu sa mori! Asa-i ca ma vei ajuta sa-mi cresc copiii?”
Mereu o asigur ca voi fi inca multi zeci de ani langa ea!
“Mami, pe noi doua nimic nu ne va desparti!” Instant imi dau lacrimile. O zice cu o intensitate in voce si cu o maxima sinceritate...e ceva din tot sufletul... ceva ce imi patrunde pana in maduva oaselor...adanc de tot...
Inca nu stim ce inseamna noua normalitate fara mama... nu am nici un plan,las lucrurile sa vina de la sine... din pacate dezamagirile nu au incetat sa apara...mereu am zis ca eu nu voi avea discutii despre chestii materiale si pare ca dwsi asa am stabilit,altii au considerat altceva si e dezamagitor...maxim!
Nu o sa inteleg de ce mama a murit singura,in spital,suferind... nimeni nu poate sa-mi scoata asta din cap...vad in jur capete plecate si tind sa cred ca nu stiu toata povestea... e trist,ca lucrurile materiale se regasesc in lista scurta a celor ce se bateau cu pumnii in piept ca nu va niciodata asa!
Eu mi-am jurat ca nu voi fi asa si nu sunt si nimic nu poate sa ma faca fericita cand vine vorba de ce a apartinut mamei...eu o vreau pe ea inapoi!
Aveam atat de multe de trait,de facut impreuna si nu inteleg de ce Cel De Sus mi-a Luat-o,cand l-am rugat,implorat sa o aduca acasa cu bine. Si am facut-o din tot sufletul. Ma mir ca mai am lacrimi sa plang,la cat am facut-o in ultimele multe luni... sunetul aerelor conditionate de langa bloc imi ridica spatele...le-am auzit in profunzime cat mama a fost in spital.
Care e adevarul de fapt despre starea mamei? Ce s-a intamplat cu ea? Cine a decis ca pe 10 ianuarie sa plece in Ceruri?
Cum stam cu constiinta? Nu stiu cum va arata normalul noii vieti fara mama...e greu sa ma adun cu totul...va trebui sa croiesc un plan pt ca si tata sa poata merge inainte...momentan il captez in activitati cu Nico,cu mine,cand nu muncim...incerc sa caut o traiectorie...stiu sigur ca niciodata nuu voi umple acest gol lasat de mama,si stiu ca mereu voi incerca sa fiu langa fiica mea si ca voi trage de mine ca sa ma prinda cel putin 80 de ani sanatosi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu