De ce oamenii pe care ii iubesti cel mai mult te dezamagesc de fiecare data? De ce atunci cand iti pui sufletul pe tava si faci totul pentru cei pe care ii iubesti,de fiecare data,dar de fiecare data,te trezesti ca ai sufletul sfasiat de dezamagire,de durere?
Poate pentru ca esti trup si suflet? Pentru ca de fapt oamenii dezamagesc de fiecare data?
De ce ne transformam in niste monstrii de multe ori,care uita orice principiu? De ce facem atat de multe diferente si de fapt spunem ca nu facem?
De ce pe unii ii credem pe sfinti si ii divinizam si pe altii,pentru care afirmam ca impartasim iubire nemarginita,ii sacrificam de fiecare data?
De ce parintii fac diferente intre copii,desi toti se jura ca asa ceva nu exista?
Citeam acum cateva luni ceva uluitor:”parintii trebuie sa aiba grija de copii,nu invers!” Eu de cand am crescut am grija de parintii mei: am incercat sa-i ajut la tot. As face-o de fiecare data,insa stau sa ma gandesc cat a insemnat pentru ei acest ajutor,acum cand ma trezesc cu atata dezamagire,incat ajung sa zic ca nu stiu exact care era adevarata relatie a mamei cu mine,pt ca a mea cu ea stiu sigur cum era.
Anul trecut,in martie,nu era zi in care sa nu fiu pistonata si bombardata cu intrebari,ba din partea mamei,ba din partea fratelui meu:” cand ne oprim activitatatea la firma?”
Oamenii buni,de acolo,de aici,traim eu cu familia mea si chiar mama cu tata!
Atat de mult stres si frica am simtit,incat incepeam si eu sa o iau razna de frica!
Nu ma regaseam,il stresam si pe sotul meu cu acest aspect,ca dadeam mai departe informatia,ca nu o mai puteam tine in mine...dar nimeni ju s-a gandit atunci:” oare ea si familia ea din ce va trai? Cu ce isi va plati cheltuielile?” Nu...pentru ca eu mereu m-am descurcat,si chiar cand nici nu am avut,am zis ca am si nu am cerut la nimeni...si Doamne cat ma doare acum cand imi dau seama la ce presiuni am fost supusa si ca de fapt am fost alimentata cu aceste presiuni negative...
Am sentimente de tristete,de furie,de suparare...o combinatie de toate...ma intreb de ce mereu eu am fost cea care a luptat pentru relatii si mereu a luat picioare si pumni? Poate pentru ca acord prea multe credite oamenilor...prea multa credinta pentru relatiile in care sunt implicate...pentru ca pentru mine nu exista nu se poate sau e imposibil...pentru mine exista doar mai este ceva de facur...orice e posibil cand iti doresti din tot sufletul!
De ce ii sacrificam pe unii,si pe altii ii punem pe un piedestal de safir?
De ce nu apreciem oamenii care isi dau sufletul si sacrifica totul?
Ne plac omenii care credem ca daca poarta ceva de calitate...calitatea a ceea ce poarta,nu denota calitatea lor ca oameni...sunt oameni care vor sa fie cineva,ceva ce nu sunt si cred ca daca au un asemenea comportament vor atrage dupa sine respect,influenta...
Dar ce facem cu cine suntem cu adevarat? Ce facem cu ceea ce simtim?
Ce conteaza cu adevarat? De ce nu tinem sub aripa pe cei care ne iubesc neconditionat? De ce nu stim sa pastram relatii valoroase,curate,sincere si ne plac cele de fatada si false? De ce dam crezare strainilor si nu celor cu care am mancat o paine unsa? Am uitat cine suntem?
Atunci cine suntem cu adevarat?
Ca eu stiu cine sunt! La fel am fost si la fel voi fi...acum cu o dragoste si mai mare pentru fiica mea si cu dorinta sa-i fiu alaturi in toate clipele vietii,mult si bine!
Am primit o lectie dura,insa am inteles multe...inca nu am inteles de ce eu,de ce asa,de ce oamenii pe care i-am iubit atat de mult,si mi-am dat sufletul pentru ei nu au apreciat cu adevarat sentimentele si sacrificiul meu...poate ca nu e nimeni de inteles...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu