Încă din primele zile de viață te apuci să le citesti, să le canti, să-i încânți cu vocea ta. Și parcă fiecare etapă e cu adevarat magică. De la primele gângureli, până la primele cuvinte.
Eu m-am topit cu adevărat când mi-am vazut pentru prima dată minunea. Era o mogăldeață cu păr mare și unghii lungi, lungi. Și acum îmi aduc aminte de acel moment, de parcă era ieri. O mamă cred că retrăiește fiecare clipă cu aceeași intensitate ca prima dată.Și totul devine o poveste, una în care tu ești unul dintre personajele principale.
Primele cărți pe care le-am răsfoit cu fiica mea au fost cele din carton, cu diferite culori, imagini, unele imitau chiar și sunetele diferitelor animale sau obiecte din jur. Cu cât treceau zilele, lunile, cu atât lectura noastră se îmbogățea.
Pe zi ce trece era tot mai fascinantă de povesti. Am lăsat deoparte povestile clasice ale copilăriei mele și am căutat povești calde, vesele, despre diferite situații din viata ei. Una dintre ele, era adaptarea la grădiniță.
Pentru fiica mea, mersul la grădiniță a fost ca o ruptură de lumea ei. Timp de 3 ani și cateva luni a fost cel mai mult cu mine, la creșă nu am dus-o. A fost foarte greu pentru amândouă, primele luni de grădiniță începeau cu plâns, cu rugăminți,cu multă suferință Mai mereu o lăsam plângând.Se agăța de mine și foarte greu reușeam să mă desprind de ea. Vroiam să o iau cu mine acasă sau să rămân acolo cu ea, dar știu că nu se putea. Asa ca am găsit o carte în care era vorba tot de o fetiță care se mutase într-un alt oraș cu parinții ei și inevitabil a trebuit să schimbe și grădinița. Zâne, unicorni, cu toții au ajutat-o pe fetiță să se adapteze. Ca să fie și mai minunată povestea și să fie din perspectiva fiicei mele, pe fetița din poveste am botezat-o tot Nicoleta.
- Dar mami, chiar o cheamă Nicoleta ca pe mine? Unde scrie?
- Da, chiar o cheamă ca pe tine. Uite aici.
Am avut noroc că pe vremea aceea nu știa să citească. Îi sclipeau ochii ori de câte ori iși auzea numele în poveste.
Seara tot timpul citim povești de noapte bună.
Sunt calde, aduc o stare de liniște, de calm, de relaxare. Unele povesti fiica mea le știe pe derost. Și fiindcă îi place să-și audă numele în povești, pe toate fetițele, zânele le cheamă Nicoleta.
Nu stiu de ce, atunci când eram eu mică luam poveștile așa cum erau spuse, fără să mă gândesc adânc la ele. De exemplu când pitica mea a auzit la gradiniță, apoi la școală povestea "Capra cu trei iezi" a interpretat fiecare propoziție, fiecare imagine. Atunci mi-am dat seama că povestea în sine e chiar dură, negativă, chiar dacă are un mesaj bun, și că e ciudat că până atunci am privit-o ca pe o simplă poveste. În schimb, povesteam cu mama și ne aduceam aminte cât de mult am plâns la " Fetița cu cibrituri", căt de dură, tristă e povestea și ne întrebam de ce mai toate poveștile erau prăpăstioase.
Până la urmă când citești ceva, orice, automat ai în față o imagine, transpui cuvintele în imagini, creezi povestea.
Îmi aduc aminte că atunci când eram la școală, în vacanțe aveam de citit tot felul de povești, basme,legende, fabule. Niciodată nu mi-a placut să citesc ceva impus. Mi se părea o corvoadă.Lectură mergea greu, impusă și de multe ori reluam anumite propoziții.
Niciodată nu mi-au placut poveștile mitice, nu le înțelegeam, nu le vizualizam și mi se păreau greu de rumegat, de imaginat.
Când văd ce povești minunate sunt acum, cu imagini multe, povești vesele, povesti de care ți-e mai mare drag să afli, mă întreb de ce noi, mă refer la generația mea și la cele anterioare, aveam parte de povești atât de tragice și negative pe care trebuia să le memoram, să le facem un rezumat, să le recitim.
Acum avem în librăriile fizice sau online, povești pentru copii pe care tu ca adult de abia aștepți să le răsfoiesti, să le citesti și să le recitești. Și cât de frumos e că fiecare poveste poate fi personalizată cu numele copilului tau. E cu siguranta cadoul pe care orice copil și l-ar dori indiferent de ocazie. O poveste doar a lui, în care el este personajul principal.
Până și matematica devine mai ușor de învățat când ai o poveste care să-ți vorbească despre ea. Și Slavă Domnului că acum există astfel de minunații literare. Până la urmă nici o știintă, fie ea exactă sau nu, nu ar trebui sa fie studiată, aprofundată ca în timpurile trecute:de nevoie. Când creezi o poveste în jurul ei, totul devine mai usor de reținut.
Am avut o perioadă, când datorită tranziției de acasă la gradiniță și datorită faptului că te lovești de diferite situații și că da, pănă și copiii pot fi răi, evident că au motivele lor, pentru că nimic nu se întâmplă fără motiv, fiica mea a ajuns să nu mai împartă absolut nimic cu alții. Ulterior am aflat că a avut parte de diferite situații la gradiniță când pur și simplu colegii îi luam jucăriile din mână, fără să-i ceară voie, așă că a început să aibă "simțul proprietății".
Ei bine, că să înțeleagă mai bine faptul că nu e bine să devii egoist, chiar și atunci când poate situația o impune, am căutat o carte în acest sens, care să exemplifice și mai mult. Evident că ne-am dat pe noi exemplu, ca familie, însă am considerat că o poveste ar ajuta și mai mult acest aspect. Și am găsit cartea, de fapt e chiar o serie de cărți despre generozitate. A fost super încântată și a început chiar să înțeleagă ce îi tot explicam eu.
Sunt convinsă că vom mai întâmpina probleme de genul acesta, dar vom găsi de fiecare dată o soluție care să fie înțeleasă.
Acum am trecut peste acest aspect și a redevenit din nou copilul generos pe care îl știam. Și fiindcă Moș Nicolae e tot mai aproape, la fix va merge în ghetuțe o carte personalizată cu numele fiicei mele: Nicoleta.
Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu