Sa fii mama e cu adevarat magic!

 Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu mama. Cand aveam vreo 20 si un pic de ani imi doream 2 copii, apoi in timp mi-am schimbat optiunea si am zis ca unul e de ajuns pentru mine. Simteam ca nu pot sa impart iubirea la doi in mod egal, desi la mine in familie suntem 2 frati. Insa fiecare face cum simte si cum crede ca e mai bine pentru el si familia sa. Pana la urma un copil inseamna o mare responsabilitate si o cantitate imensa de dragoste. Aceasta dragoste eu am considerat ca nu vreau sa o impart la doi, ci vreau sa o daruiesc nedevizata.

Asa ca acum 8 ani si un pic, eu si sotul meu am decis ca e momentul sa facem pasul cel mare, acela de a avea un copil. Evident ca am analizat si analizat: situatii financiare, anii nostri si toate detaliile. Tot timpul gaseam ceva in minus. Stiam ca niciodata nu esti pregatit sa devii parinte, pentru ca nu stii ce te asteapta cu adevarat. Stii teorii, auzi informatii de la altii care au trecut prin aceeasi situatie, insa fiecare dintre noi suntem unici si diferiti, asa ca si modul nostru de viata e diferit. Sunt uneori si situatii care se asemeamna extrem de mult.

Si revenind la momentul in care am zis ca "DA", acum e momentul am mers la medicul de familie de unde am plecat cu un teanc de analize de sange si nu numai. Am mers la curs de puericultura, care consider ca m-a ajutat extrem de mult: am aflat cum sa ma pregatesc de nastere, sa stiu cand va veni momentul in functie de contractii, de semnele corpului meu. Am notat toate informatiile in agenda si toate aceste cursuri mi-au mai luat din emotiile pe care le aveam in legatura cu momentul nasterii.

Apoi am cercetat carucucioare, marsupii ergonomice, scaune auto, respectiv scoica. Cea mai tare faza a fost cand am constatat ca am ales un carucior prea mare pentru liftul nostru. Chiar nu ne-am gandit ca nu va incapea in lift, decat incredibil de chinuit, in asa fel incat nu puteam cobora caruciorul, decat cu usile liftului deschise. Asa e tot timpul cand vrei ca copilul tau sa stea in ceva confortabil. Intre timp, am primit un carucior mai mic si pe acela l-am vandut.

Patutul l-am cumparat si pe acesta din timp, cu tot cu salteaua care avea doua parti, adaptate pentru micuta noastra minune. 
Avand Rh-ul negativ, iar sotul meu Rh-ul pozitiv a trebuit sa merg periodic sa-mi verific anticorpii din sange, pentru ca organismul meu sa nu considere ca minunea ce crestea in mine e un corp strain si sa apara avortul. Recunosc ca nu a fost tocmai placut, mai ales ca am mers pana in saptamana 38. Aveam burtica mare si era uneori destul de greu sa umblu mai mult pe jos, dar a meritat. Sotul meu era la munca si nu avea cum sa ma duca, asa ca mergeam la centrul de transfuzii de sange cu autobuzul.
Si da, am efectuat toate acele analize de sange, care iti puteau da informatii legate de sindromul Down. Nu au fost probleme, dar eu am fost mai linistita, stiind ca nu am facut rabat de la nici o analiza medicala. Pe langa acestea, evident si ecografii si controale, care deveneau saptamanale sau o data la cateva zile cand deja ma apropiam de 40 de saptamani. 
Am luat si suplimente alimentare concepute speciale pentru femeile gravide, care ajuta la dezvoltarea normala a copilului. Am facut tot ce mi-a sugerat medicul de familie, medicul ginecolog.

Ne-am gandit la un moment dat si la recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și placentă, insa am renuntat la idee, nu pentru ca nu era o idee incredibil de buna, ci pentru ca nu ne permiteam financiar la acel moment. Cu siguranta ca in alte conditii, ar fi fost o optiune viabila pentru noi. Stiam ca cei de la  Cord Blood Center oferă chiar și recoltarea placentei și stocarea ei ca sursă de celule stem”. Stiam ca e prima banca de recoltare de celule stem si ca e chiar la Cluj, aici unde locuim si noi. 

Ne gandeam să recoltăm la naștere și celule din sângele ombilical pentru ca aveam un caz printre prieteni, la care aceasta procedura ar fi ajutat incredibil de mult fetita care se imbolnavise grav.Nu vreau sa intru in detalii pentru ca a fost un moment dureros pentru toata lumea.

Ma bucur ca am nascut in mod natural o fetita sanatoasa care deja are 7 ani si este extrem de energica. Mereu imi voi aduce aminte momentul cand am tinut-o la piept, in primele clipe cand s-a nascut, avea un par negru si niste unghii extrem de lungi. Si mereu cand se apropie ziua ei de nastere, imi revin in minte toate detaliile din acea zi de 12 august 2013 ora 15:05, cand dupa un travaliu de mai bine de 24 ore, epuizata, am reusit sa-mi ascult corpul si sa-mi sarut pe frunte minunea pe care am asteptat-o 40 de saptamani!

Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog2020.