Stii, inainte, acum foarte multi ani imi inchipuiam ca lucrurile vor sta diferit dupa ce voi avea un copil si voi avea spirjin de peste tot. Lucrurile insa nu sunt chiar asa. Singurul sprijin sunt eu, indiferent de situatie: ca sunt obosita, ca mi se inchid ochii,ca mi-e rau, ca imi vine sa lenevesc. Nu e nici un repros, nu e nici o asteptare, e pur si simplu ca vezi viata impreuna cu cei din jur si nu in echipe.
Astepti sa ti se acorde cate o pauza atunci cand ai nevoie, ca sa-ti tragi sufletul, nu atunci cand ceilalti au ei pauza. Stiu, am mai scris despre acest aspect, insa situatia e la fel si cum as putea sa scriu diferit,cand nimic nu e schimbat?
Imi face bine sa scriu despre acest aspect, am eliberez si merg mai departe. Nu e vina mea ca lucrurile sunt asa. Pur si simplu se intampla. Nu le pot influenta; am incercat sa le schimb putin cursul, insa au fost doar momente si atat. Nimic pe termen lung, nimic cu ciclicitate. Fiecare cu viata lui, cu temeririle si oboselile sale, cu relaxarea sa, cu nevoile de a-si continua viata. Cand era mica viata mea insemna si vacante la bunici si cateva zile la sora mamei mele.
Acum sunt mama si tot ce incape, 24/24. Bine, rolul tatalului il ocup din cand in cand, cand chiar nu e cu mine in cea mai mare parte din zi. Si cui sa-i spun ca as vrea sa fac o baie singura acasa, ascultand muzica, relaxandu-ma? Pt mine sa fac baie inseamna ceva pe repede inainte si se intampla rar, dusul este zilnic.
Nu stiu, uneori ma gandesc ca lucrurile ar fi fost frumos sa fie altfel. Si cand mai auzeam intrebarea:" dar de ce nu mai faci un copil?" Cui ii trebuie sa-si faca cati trebuie. Nu ma deranjeaza. Pe mine nu ma suplineste nimeni niciodata, asa ca pentru ce sa mai fac inca un copil cand abia respir cu unul? Ca sa fie doi la numar?
Doar gandesc cu voce tare, pentru ca asa mi-e usor sa renunt la acumularile sufletesti. E o reactie normala sa "dai pe afara" cand se atinge nivelul superior. Cu totii ne plangem de probleme noastre cuiva, eu aleg sa scriu. Blogul este prietena mea cea mai buna. :) Nu pune intrebari, nu are reactii de nici un fel, ma asculta. Pana la urma asta face un prieten, te asculta, nu te judeca. Te intelege sau doar te asculta, fara nici un scop.
Blogul si muzica imi sunt cei mai bun prieteni. Mereu asa fost si mereu asa va fi. Scrisul este modul meu de eliberare. Inainte era si radioul, caruia nu-i mai simt demult lipsa. L-am lasat cand deja nu mai reprezenta bucurie pentru mine si vreau sa-mi aduc aminte de el cand ma bucuram maxim ca sunt in fata microfonului!
Asa ca draga blogule si draga cititorule, iti multumesc ca m-ai ascultat si ca ai citit. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu