Fiecare episod il traiesc ca si cum as fi chiar acolo. Cand imi place ceva, asa mi se intampla. E drept ca acum sunt putin mai sensibila, insa imi face bine sa ma exteriorizez. Daca as fi putut urlu, as fi urlat.
Maine voi urla de fericire si voi plange cu cele mai dulci lacrimi pentru ca merg sa-mi imbratisez mama! Am invatat ceva in aceasta perioada grea: ca nu voi pierde nici o ocazie de a fi cu cei dragi, ca viata e ciudata si ca nu merita sa tii in tine trairi, sentimente. Ca oamenii trebuie iertati, ca iti face bine sa nutresti sentimente de pace, decat sa te ranesti. Nu pot schimba totul, dar ce tine de mine voi schimba. Nu pot schimba trecutul, nu pot influenta cceva ce s-a intamplat si nici nu mai are sens sa ma gandesc la el. E acolo, va ramane acolo. Pot doar sa fac sa-mi fie bine acum si in viitor pe baza a ceea ce am trait. Asta pot sa fac. Sa spun ce gandesc, ce simt, fara sa ma gandesc la prea multe. Viata e prea scurta, ciudata ca sa te gandesti ca timpul va decide. Atunci cand eu pot decide, de ce sa o faca timpul?
A fost timpul sa spun ce am gandit, ce am simtit. Mi-a prins bine! Am tinut prea mult in mine. Daca oamenii vor sa inteleaga sau sa recunoasca ca am avut dreptate, e ok, daca nu e, e la fel de bine. Eu merg inainte, cu inima impacata.
Ma privesc in oglinda si ma regasesc, privesc in Sus si stiu ca Cineva Acolo Sus ma iubeste si ma va iubi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu